Acolo îmi e bucuria
Acolo. Știu exact unde e și ce-ar trebui să fac ca să am parte de acea bucurie, dar…
– Nu am cum să ajung acolo pentru că nu am eu norocul ăsta
– E imposibil să fac așa ceva
– N-am pe nimeni să mă ajute să fac asta – Trebuie să ai pile, relații – Iți trebuie bani ca să poți face
– N-am timp să încep
– Nu pot lasă ce am acum ca să lucrez la asta
– Nu poți să le ai pe toate
– Asta e , înseamnă că nu e pentru mine
– Ai mei nu m-au susținut niciodată
– Am traume și de asta nu reușesc
Mă opresc aici cu exemplele, deși lista ar putea fi interminabilă. Câți oameni pe pământul ăsta, atâtea scuze am putea avea pentru tot ceea ce ne-am dori să facem și amânăm temporar sau definitiv pentru că avem mereu impresia că e deja o țintă ratată. Majoritatea oamenilor stiu exact de ce au nevoie și cum ar putea ajunge la ceea ce i-ar face fericiți sau măcar le-ar produce bucurie mai des decât trăiesc deja. Desigur, în mod vag cel puțin, ei intuiesc că e nevoie să schimbe ceva la felul în care fac lucrurile în prezent pentru a putea construi altfel. E nevoie de claritate, de alegeri și cel mai mult e nevoie de efort. Și aici apare acel „dar…”
Și stăm pe loc. Facem ceea ce știm deja să facem și ne mulțumim cu atât că doar noi suntem poporul care se ghidează după „întotdeauna se poate și mai rău”. Dacă varianta aceasta este valabilă, înseamnă că și opusul ei conține în măsură egală același adevăr. Numai că cel din urmă presupune efort. Uneori oamenii sunt mănați de ambiție și de frustrări și sunt muncitori, așa că decid să facă acel efort. Muncesc mai mult, rezistă mai mult, învață mai mult, se perfecționează în general în ceea ce le cere jobul, profesia. Sunt oameni care ajung să aibă competente și realizări pentru că încep să se vadă rezultatele muncii lor de 5 sau 10 ani în urmă. Uneori trec și 20 de ani și oamenii dovedesc faptul că pot fi experți în domeniul lor. Li se pare că au realizat, că au evoluat, că au stabilitate financiară, dar…
– Au o senzație de nod în gât când se gândesc la ce le lipsește
– Nu au timp de ei sau de familia lor și nimic nu poate fi recuperat
– Au bani, dar nu simt că au liniște și sănătate
– Își pot permite să călătorească dar nu simt că își pot găși locul
– Nu se simt valorizați pentru că nici eu nu stiu cum să facă asta pentru ei înșiși
– Se tem de orice ar putea apărea nou
– Sunt terorizați de efemeritatea vieții pentru că timpul a trecut și trece, iar ei au construit ce se vede în exterior , dar pe interior îi macină nemulțumiri și dorințe de copil
– Își doresc mângâiere și iubire mai mult decât orice altceva
Dacă vorbim despre ceea ce contează cu adevărat devenim siropoși și visători în ochii celorlalți care încă nu au ajuns în punctul în care să își dea seama că așa este. Majoritatea vocilor au putere să acopere orice strigăt singuratic și să meargă cu turma. Iar cei care merg într-acolo știu că ACOLO le este bucuria , dar nu ajung niciodată la ea.