Depresia funcțională
Asistăm la o avalanșă de cazuri în care oamenii fac gesturi necugetate fară a fi dat înainte vreun semn de suferință atât de mare, așa că ajungem să ne punem câteva întrebări:
Care sunt semnele pe care așteptăm să le vedem ?
Am fi putut ajuta?
A fost vreo mană întinsă către mine pe care poate nu am văzut-o la timp?
Depresia, boala secolului afecțiunea cu care, conform statisticilor, se luptă foarte multe persoane la momentul actual, apare în statistici doar ca vârf al icebergului, în realitate fiind mult mai frecventă. Există enorm de multe cazuri care nu sunt diagnosticate încă pentru că nu întrunesc toate simptomele bolii sau pentru că schimbându-și puțin forma clinică nu mai este la fel de ușor de recunoscut.
În stadiile cele mai severe depresia scoate din circuitul cotidian o persoană și-o țintuiește la pat, într-o agonie din care cu greu se poate smulge. În cazurile moderate sau ușoare, depresia capătă valențe mai subtile dar la fel de dureroase și periculoase. Aceasta este fața depresiei funcționale. Omul pare să funcționeze bine cel puțin în câteva domenii ale vieții, chiar dacă o face cu un efort și un consum mult mai mare, care nu este observat de către ceilalți.
Nu toate depresiile strigă după ajutor chiar dacă e nevoie. Unele se manifestă mut, tăcut, sufocat, în timp ce omul se chinuie să îi țină pe cei dragi cât mai departe de chinul prin care trece. Tocmai pentru că ei cred că nu se mai poate face nimic nu permit nimănui să intervină. E un zbucium sufletesc greu de înțeles pentru omul sănătos care este stăpân pe felul în care mintea lui percepe realitatea.
Dacă am fi putut vedea? E greu de observat ceea ce omul arată doar în intimitatea casei lui sau poate doar lui însuși în oglindă. Uneori poate au reușit ei să ne tină departe, alteori poate noi am fost prea prinși de ale noastre ca să mai avem timp și de alții, iar în neputința noastră depresia cu fațeta ei funcțională face ravagii.